Testimoniale
”Am găsit curajul să mă descopăr în luna mai 2019, iar după aproape un an jumătate de terapie pot spune că a fost cea mai bună decizie din viața mea. Sub îndrumarea lui Beatrice drumul vindecării e clar și competitiv. Optimismul, empatia, iubirea față de oameni și profesie, o fac pe Beatrice un terapeut cu totul deosebit,unterapeut implicat, onest, pasionat și cu zâmbetul pe buze.
Pășind în cabinetul ei luminos, am descoperit o latură de-a mea de mult uitată, am descoperit copilul interior, am descoperit încrederea în sine, speranța și certitudinea că sunt pe drumul cel bun într-un punct al vieții în care îmi era greu să disting binele de rău sau să găsesc un sens vieții. O recomand din tot sufletul și îi mulțumesc pe această cale pentru dedicare.”
A. L.27 de ani
"Odată ce vei păși în cabinetul lui Beatrice, îi vei simți energia vindecătoare cum te cuprinde cu toată ființa. Beatrice este un om pentru oameni; blând, zâmbitor, calm, care a reușit să creeze pentru mine spațiul terapeutic în care aveam nevoie să mă deschid, un spațiu sacru, sigur, intim, în care mă simt pe deplin în siguranță, nefiind judecată, ci acceptată așa cum sunt, cu limitările și suferințele mele. Cu Beatrice a fost conexiune la prima vedere, ea fiind un terapeut minunat care te respectă, este deschisă, autentică, nu te judecă, dând dovadă de o atenție terapeutică desăvârșită. Ține minte fiecare situație pe care i-am descris-o, îmi acordă toată atenția de care am nevoie, îmi dă speranță și are mereu grijă să mă simt ca un întreg. O recomand din toată profunzimea ființei mele pe Beatrice pentru ceea ce face, ceea ce este și pentru că sădește în oameni semințele iubirii de sine!"
Melania28 de ani
”M-am mutat în Bașov după multe schimbări ce avuseseră loc în viața mea. Căutam un psihoterapeut aici, la Brașov, dar pentru că sunt un bărbat homosexual, aveam ceva emoții în legătură cu alegerea unui psiholog care să mă poate înțelege și accepta în totalitate. Astăzi pot spune că lucrez la mine alături de Beatrice de aproape jumătate de an. Încă de la început, m-am simțit în singuranță să spun orice despre mine, căci lucrez cu o persoană care mi-a câștigat încrederea numaidecât și pe care o identific drept ajutorul de nădejde care îmi poate lumina calea atunci când aceasta se întunecă și nu sunt capabil să îmi dau singur seama de anumite lucruri. Astfel, de când am început procesul terapeutic cu Beatrice mă simt din ce în ce mai confortabil cu propria-mi persoană și sunt în sfârșit capabil să construiesc relații mai sănătoase cu oamenii din jur.”
E.O.26 de ani
”Nu voi dori să folosesc cuvinte complexe pentru a descrie calitatea eforturilor și profesionalismul lui Beatrice, dar cu siguranță pot garanta pentru devotamentul și pasiunea cu care se prezintă. Ce pot spune și rămane ca o amprentă semnificativă, este aceea ca poți găsi orice dorești atât în cabinetul ei, cât si în ea ca persoană. Poți găsi speranță, înțelegere, empatie, susținere, căldură, blândețe și fermitate, și nu în ultimul rând, iubire. Personal, eu asta am găsit când am intrat în cabinetul lui Beatrice și pe tot parcursul procesului meu terapeutic. Îi mulțumesc pentru devotamentul prezent, pasiunea cu care lucrează și compatibilitatea creată!”
A.S.24 de ani
”Pot spune cu desăvârșire că ești cea mai bună în domeniu. Ai apărut în viața mea când am avut cea mai mare nevoie, atunci când disperarea, durerea și depresia băteau la ușa. Cu ajutorul tău am înțeles că viața trebuie trăită pentru noi, că nu trebuie să ne punem singuri bețe în roate și că totul pe lumea aceasta are un sens. M-ai ajutat să fiu bine, să fiu încrezătoare și să mă pot privi cu mare curaj la viitor. Ești Un om cald, zâmbitor și mereu acolo pentru cei din jur. Te voi recomanda cu mare încredere!”
M.23 de ani
”Dacă am înțeles ceva de când vin la terapie este ca totul pornește din noi: sănătatea, fericirea, succesul, bucuria, tristețea, iubirea, prietenia, familia, etc. Când am intrat prima oară în cabinet, acest mic colț de paradis în care ai posibilitatea să devii cine ești cu adevărat, eram un om plin de temeri și frustrări, regrete și neasumări, practic nu mai aveam loc în pielea mea și îmi doream doar să fug. Nu am crezut niciodată că un om poate să ia fiecare fir îmbârligat cu emoții, traume și povești și să facă un ghem din fiecare și să le așeze frumos în suflet. Ei bine, asta face Beatrice zilnic, cu mult profesionalism, veselie și dăruire. Minuni încă nu face, dar pasiunea cu care practică acestă meserie se vede după fiecare ședință, este un îndrumător care pune întrebările potrivite și apoi tu ai posibilitatea să evoluezi în ritmul tău. Simt recunoștiință profundă pentru că am întâlnit-o, iar acum merg cu inima deschisă și cu încredere. De fiecare dată descopăr ceva nou despre mine și nu pot decât să mă bucur și să accept aceste lucruri. Recomand cu mult drag terapia cu Beatrice, chiar este o terapie pentru suflet!”
G.26 de ani
”Beatrice este o persoană profesionistă, calmă, o bună ascultătoare, are o energie pozitivă cu adevărat molipsitoare!
Încă de la prima ședință mi-am simțit "sufletul ușurat". De fapt, nu doar sufletul, ci și mintea și întreg corpul. Mersul la psiholog a depășit rapid acea barieră apărută odată cu conștientizarea faptului că ai o problemă și a devenit o activitate de relaxare și căpătare de noi forțe. Toate ședințele de consiliere au fost presărate cu discuții productive, exericții și teme care m-au ajutat considerabil să capăt încredere în mine, să scot la iveală emoții de mult ascunse, să le înțeleg și să le accept.
Îi mulțumesc lui Beatrice pentru că m-a ajutat să mă descopăr pe mine! S-a dovedit că mersul la psiholog este cea mai bună investiție în tine. O recomand pe Beatrice cu toată căldura!”
D.22 de ani
”La început ,eram contra terapiei, îmi spuneam că nu am nevoie de ea, că e inutilă și nefolositoare ,dar nu făceam altceva decât să mă mint pe mine .Când am intrat prima dată în cabinet ,am simțit că sunt într-un alt univers.Am fost întâmpinată de o primire călduroasă și veselă. Așteaptam cu nerăbdarea ziua în care o să fiu din nou pe acel, fotoliul al ”vindecării".Cu ajutorul psihoterapeutului Beatrice, am învățat să mă cunosc pe mine, am învățat lecții pe care le aplic în viața mea ,am învățat să mă iubesc și să trăiesc! Pentru acestea am să-i fiu recunoscătoare mereu ! Dacă încă nu crezi că a merge la psihoterapeut e ceva normal, nu e timpul pierdut. Dacă vrei să evadezi într-un colț de rai și să stai la povești cu un înger, îți recomand din tot sufletul această persoană minunată: Beatrice !”
A.21 de ani
”O recomand cu încredere pe Beatrice pentru profesionalism, implicare și capacitatea de a empatiza. Mulțumesc din suflet pentru ca m-ai ajutat sa regăsesc sensul zilelor !”
M.27 de ani
”O recomand cu drag pe Beatrice pentru empatia și devotamentul de care dă dovadă.
M-a ajutat să găsesc explicații la toate întrebările pe care le aveam și să înțeleg multe lucruri despre mine.
Cu ajutorul ei am reușit să-mi găsesc echilibrul și să fiu din ce în ce mai aproape de cea mai bună variantă a mea.
Cabinetul ei este locul unde ești ascultat, acceptat și înțeles și de unde pleci mult mai liniștit și împăcat cu tine. 🤗”
G.27 de ani
Previous
Next