Adulții și copilul lor invizibil. Importanța poveștii copilului interior.

”Un adult care a fost neglijat de părinții săi poate simți că are dreptul să-și neglijeze proprii copii pentru că el însuși nu a fost îngrijit și altfel nu ar fi loial părinților săi.” (Nelson, 1990, p.230)

Imaginează-ți că copilul tău interior vrea să scape din locul unde îl ții închis. Cum e pentru tine?

     

Părinții i s-au dat copilului, ca acesta să găsească în ei siguranță și suport. Un copil care crește în familii disfuncționale sau în umbra unui părinte care cară în sufletul lui părți întunecate și de mult uitate, nu are cum să fie imaculat și fără umbre. Copiilor de regulă le este foarte greu să identifice abuzul la nivel cognitiv, deoarece aceștia, adesea îl confundă cu afecțiunea, însă ceva din adâncul lor le va transmite că cea ce se petrece nu este în regulă. Totuși, abuzul nu va putea fi scos niciodată din corpul copiilor, fiindcă corpul își amintește. Cercetătorii spun toate acestea fiindcă durerea unui copil interior nu poate fi reprimată mereu, deși uneori avem tendința de a ne reinventa copilăria. Și facem asta, deseori fiindcă ne este greu de admis că perioada copilăriei a fost una dureroasă. Asta se întâmplă cel mai des la adulții care au un copil interior care a trecut prin situații dureroase. Ca adult lucrând cu tine, descoperi ușor copilul tău invizibil, copilul uitat într-un colț, copilul acela care nu a fost lăsat să plângă, să fie, să simtă, care nu a fost auzit, copilul care poate a dus mult prea mult. Pe parcurs ce înaintezi în dezvoltarea ta, descoperi că este important ”să simți ca un copil și să gândești ca un adult”. Fiindcă așa adevărul este mai ușor de digerat și poți ca adult să evadezi din locul unde copilul tău interior a stat atât de mult timp. Pentru a reuși să vindecăm un copil rănit, mai presus de toate este important să-l vedem, să-l ascultăm și să ne dăm voie să simțim. După care gândirea matură și mindfulness-ul vor crea un spațiu sigur pentru a dizolva fricile copilăriei. Este foarte dureros ca un adult care nu s-a conectat la povestea lui și mai apoi nu a înțeles-o să devină părinte, fiindcă așa cum avem iubire avem și o furie care mocnește. Momentul în care devii părinte și îți adopți acest rol, creezi și o scenă unde se dezlănțuie această furie refulată. Adulții care au devenit părinți distructivi, sunt de fapt copiii ale căror suflete au fost ucise prea devreme. Este important să știm că oamenii care au suferințe emoționale din copilărie, nu își lasă problemele acolo în prima parte a vieții, ci le iau cu ei în toate relațiile pe care aceștia le au. Pentru a putea să creăm ca adulți relații sănătoase și pentru a putea să ne creștem copiii cu prețuire, suport și îngrijire este important să revizităm perioada copilăriei, să ne conectăm cu copilul nostru interior și mai presus de toate să ne asumăm adevărul. Multe persoane care au reușit să călătorească spre această cunoaștere psihologică , spun că cea ce le-a îngreunat cu adevărat copilăria nu a fost lipsa financiară, ci mai degrabă lipsa de a fi ascultați și lipsa unei legături afective. Copilul invizibil încearcă mai mereu să miște ceva în noi ca adulți, iar dacă nici atunci nu va fi văzut va decurge la alte acțiuni, mai puțin discrete cum ar fi: depresia, adicțiile, comportamentele agresive, tulburările de anxietate, insomnii și așa mai departe. 

            Așa că tu adult drag, dă-i voie copilului tău interior de mult uitat, poate, să fie, fiindcă copiii sunt cele mai transparente și de încredere ființe! Acum vreau să-ți adresez o întrebare la care să răspunzi cu sinceritate: Care este povestea copilăriei tale?

Blibliografie: Suflete de sticlă de Gyorgy Gaspar

 

Share on:

Share on facebook